Prevenția Diabetului Zaharat
Autor: Dr. Ioana Olar
Din 1991 în fiecare an, data de 14 noiembrie marchează ,,Ziua Mondială a Diabetului” și este un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante boli cronice, o boală a întregului organism și care poate duce la complicații precum infarctul, atacul vascular cerebral, orbirea, insuficiența renală sau amputații ale membrelor inferioare.
Diabetul zaharat este o boală cronică, netransmisibilă, care apare în clipa în care organismul nu mai poate produce insulina (tipul 1) sau atunci când corpul nu poate utiliza corect insulina (tipul 2). Diabetul zaharat tip 1 apare de regulă la copii și adolescenți si se poate trata numai cu insulina, iar tipul 2 apare la adulți, dar în ultimii ani din ce în ce mai mulți tineri și copii sunt diagnosticați cu diabet zaharat de tip 2, iar principalii factori sunt stilul de viață sedentar și obezitatea.
Tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului este „Accesul la îngrijire în diabet – testăm și educăm azi pentru a proteja ziua de mâine” și subliniază importanța unor acțiuni îndreptate în scopul prevenirii diabetului: testarea glicemiei și promovarea unui stil de viață sănătos.
Persoanele care au factori de risc cum ar fi:
- greutatea în exces,
- istoric familial de diabet (rude apropiate diagnosticate cu diabet zaharat),
- valori crescute ale tensiunii arteriale,
- valori crescute ale colesterolului și trigliceridelor,
- sindromul ovarelor polichistice,
- dacă au avut diabet gestațional
- dacă sunt cu prediabet
Aceste persoane ar trebui să se informeze care sunt investigațiile pe care le pot face pentru depistarea riscului diabetului sau care ar fi măsurile care trebuie să le urmeze pentru prevenirea acestei boli, deoarece diabetul zaharat tip 2 poate fi prevenit sau intârziat în 70 % din cazuri, dacă se pot reduce factorii de risc prin:
- alimentație sănătoasă în vederea menținerii sau obținerii unei greutăți optime;
- activitate fizică zilnică;
- renunțarea la fumat și reducerea consumului de alcool;
- coabitarea cu stresul;
- testarea glicemiei și menținerea controlului TA și a dislipidemiei.